Rita Chirian, Victor Ţutuianu & Teodor Bordeianu au citit la Salonul de literatură Zero+

A fost 18 aprilie, joi, adică o nouă ediţie a „Salonului de literatură Zero+”, dar nu una obişnuită. De această dată, ediţia salonului s-a ţinut, nu în muzeu cum ne-am obişnuit ci, în libraria Librarium Palas, nu pentru că grupul literar de la Iaşi are fiţe, aşa cum ar putea crede unii, ci pentru că Salonul caută să se reinventeze, de această dată mult mai interactiv, venind mai aproape de cititori şi curioşi. Aşadar, o parte din ediţiile viitoare ale Salonului de literatură vor avea loc în spaţii neconvenţionale – librăriii, pub-uri, cafenele, săli private de teatru, străzi, corturi, săli de aşteptare, garaje, campusuri studenţeşti, redacţii literare, mansarde  etc. – dar şi în locul cu tradiţie, la Casa Dosoftei, clădire aflată în patrimoniul Muzeului Literaturii Române Iaşi, partener principal al proiectului. Concret, ieri, la ediţia XX a Salonului de literatură Zero+, au citi „proză de atelier” Victor Ţuţuianu şi Teodor Bordeianu. Pe de altă parte, am ascultat poeme în lectura invitatei Rita Chirian care, cu această ocazie, a lansat la Iaşi volumul „Asparger”, apărut anul trecut la Editura Cartea Românească, volum despre care a vorbit criticul literar Şerban Axinte.  Invitata serii a dat dovadă că nu e egoistă, a povestit cu amănunt despre mişcarea literară de la Sibiu, anume despre Cenaclul şi Revista „Zona nouă”, coordonate împreună cu poeţii Radu Vancu şi Vlad Pojoga. Imaginile de ieri vorbesc cel mai bine.

Mulţumim celor de la http://www.privesc.eu pentru că au transmis live on-line tot evenimentul. Precizăm că la ora aceasta (18:00, 19 april. 2013)  la care scriem materialul, aproape 60.000 de persoane au vizionat momentul…

http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.privesc.eu%2FArhiva%2F16231%2FSalonul-de-literatura-Zero–editia-XX–Invitata–Rita-Chirian–Va-fi-lansat-volumul–Asperger–Cartea-Romaneasca–Prezinta-Bogdan-Cretu-si-Serban-Axi&h=rAQErSUM4&s=1

Autor la ultima fotografie din următorul colaj este Irina Lesovschi

Foto: Corneliu Grigoriu1568-2024-17681575-2024-17681570-2024-17681571-2024-1768

1566-2024-17681572-2024-17681573-2024-17681574-2024-17681576-2024-17681577-2024-17681578-2024-17681579-2024-1768 1580-2024-17681581-2024-17681583-2024-1768 1582-2024-17681584-2024-17681585-2024-17681586-2024-1768

 

544773_185708741578836_720403818_n

 

Lasă un comentariu