Gabriel Andronache şi Florin Irimia faţă în faţă cu apocalipsa de zăpadă

Muzeul Literaturii Române Iaşi în colaborare cu revistele „ALECART”, „Timpul” şi „Zon@ Literară” au organizat joi, 20 decembrie 2012, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, din Iaşi cea de-a VI-a ediţie a „Salonului de literatură Zero+”. Au citit proză Florin IRIMIA şi Gabriel ANDRONACHE, cărora le suntem profund recunoscători şi le mulţumim pentru lectură. Moderatorii momentului literar, cam apocaliptic, ce-i adevărat, au fost Mirel CANĂ, Şerban AXINTE şi Moş GERILĂ. Deşi a fost ultima ediţie din anul 2012, ediţie dinaintea sărbătorilor de iarnă, când pe stradă mirosea a vin fiert cu scorţişoare, a şoric şi cârnăciori, a cozonac şi nucă arsă, cititorii s-au bucurat de audienţă bună. Pare-se, o parte dintre cei veniţi la lectură s-au înarmat dinainte bine cu grămezi de zăpadă, pentru că mulţi bulgări literari au fost aruncaţi spre protagoniştii serii. Cei mai mulţi bulgări au ajuns peste paginile lui Gabriel Andronache, care a ţinut toată seară să sublinieze faptul că nu se consideră scriitor, că scrie din pasiune, că nu înţelege rostul real al lecturilor publice şi, mai ales, că nu-i agreează pe critici, care, de fapt, deconstruiesc opera scriitorului de multe ori fără a o înţelege în totalitate.  Şerban Axinte, chirurg literar cu ustensilele după el s-a arătat indignat de multe astfel de remarci, de unde, bănuiţi bine, a pornit o polemică acoperită de multă zăpadă, de ghirlande frumos sclipitoare doar la suprafaţă. Florin Irimia, părea ceva mai relaxat, cu toate că a strâns şi el în braţe câteva statuete de zăpadă, şi a acceptat dialogul cu ascultătorii şi participanţii din cadrul întâlnirii. Una peste alta, a fost o seară în care s-a citit proză de calitate, o seară în care am păpat bomboane şi ciocolată, o seară în care Moşul a stat ca maimuţa la poze şi a pupat mai cava ca icoanele… mănuşile sale roşii. 🙂 ce credeaţi că a pupat? Dar imaginile vorbesc de la sine.   (Foto: Paul Gorban)DSCF0113DSCF0073DSCF0072DSCF0099DSCF0132DSCF0079DSCF0095DSCF0086DSCF0084DSCF0102DSCF0114DSCF0120DSCF0124DSCF0129DSCF0130DSCF0146DSCF0163DSCF0109DSCF0164DSCF0170DSCF0175DSCF0176DSCF0182DSCF0133Foto: Iulian Sîrbu

14727_399718116774283_938356532_n31570_399717793440982_1339809920_n399305_399718113440950_771423058_n

Lasă un comentariu